
Viuzze e cortili
Vaneddri e curtiglia
'I vuci di carusi 'u ventu si
piglia,
po' li stravia pi vaneddri e
curtiglia;
passanu finestri, passanu purtuna,
arrivanu ni la menti di ogni
pirsuna.
'I vuci di carusi portanu alligria,
sbarianu la menti, lassanu
malincunia.
Dunni ci su' carusi ca stannu a
jucari,
ddrà c'è la vita ca
si senti griddriari.
Unu, du', tri... jocanu a
mucciare'.
Quattru, cincu, se'... "ti
vitti cu c'è c'è!"
Setti, ottu, novi... s'assicutanu
'i caruseddri.
Deci, centu, milli... currinu pi
vaneddri.
Trenta, quaranta... quantu tempu ha
passatu!
Cinquanta, sissanta... cca haju
arriturnatu.
'I vuci di carusi jucari, ancora,
sentu;
'i vuci di carusi purtati di lu
ventu.
«Jojò, Pepè,
Totò...» chiamari si senti,
tempi luntani tornanu a la menti;
tempi di quannu i' era picciliddru,
tempi di quannu c'era Pauliddru.
Pauliddru
era 'u tammurinaru du paisi,
e pi vaneddri e curtiglia dava
l'avvisi.
'Ndondò, cu'na lanna senza
funnu
fatta a tammurinu, ci stava
'ntunnu.
Tempi di quannu c'era Peppi
Burduni,
ca so cumerdia e 'u magliolu di
cuttuni;
di Stefanu Cuppularu e so
cagnuleddri;
di Cecè, ca curriva nudu pi
vaneddri.
A unu a unu a tutti ricurdari
vogliu:
Pupù, Amaddì,
Nenè, Bigliogliu:
cristiani sempri vivi ni la me
menti...
vivi finu a quannu si li ricorda 'a
genti.
(Pino Bullara)

Viuzze e cortili
Vaneddri e curtiglia

HOME